Ask at the forum if you have an Ancient or Modern Greek query!

praecurro

From LSJ
Revision as of 13:15, 14 May 2024 by Spiros (talk | contribs) (Text replacement - ":: ([\w\s'-]+)([,;]) ([\w\s'-]+)([,;]) ([\w\s'-]+)([,;]) ([\w\s'-]+) }}" to ":: $1$2 $3$4 $5$6 $7 }}")

Cras amet qui numquam amavit quique amavit cras amet → May he love tomorrow who has never loved before; And may he who has loved, love tomorrow as well.

Pervigilium Veneris

Latin > English

praecurro praecurrere, praecucurri, praecursus V :: run before, hasten on before; precede; anticipate
praecurro praecurro praecurrere, praecurri, praecursus V :: run before, hasten on before; precede; anticipate

Latin > English (Lewis & Short)

prae-curro: cŭcurri (curri, Liv. 8, 30, 13 Weissenb.), cursum, 3, v. n. and
I a., to run before, hasten on before, precede (class.; cf.: antecedo, antevenio).
I Neutr.
   A Lit.: eā ego huc praecucurri gratiā, ne, etc., Plaut. Merc. 1, 2, 110: propere praecucurrit, Ter. Hec. 3, 3, 11: praecucurrit index ad Persea, Liv. 40, 7, 7: praecurrunt equites, Caes. B. G. 6, 39: praecurrit ante omnes, id. B. C. 2, 34, 5: citius Petro, Vulg. Johan. 20, 4.—
   B Trop., to go on before, precede; to surpass, excel: eo fama jam praecucurrerat de proelio Dyrrhachino, Caes. B. C. 3, 80: ut certis rebus certa signa praecurrerent, precede, Cic. Div. 1, 52, 118; id. Ac. 1, 12, 45: alicui studio, id. Cat. 4, 9, 19; so, alicui, id. de Or. 3, 61, 230.—
II Act.
   A In gen., to hasten before a person or thing, to precede, go before, anticipate: illud praecurrere cogor, to combat in advance, * Lucr. 1, 371: aliquem aetate, Cic. Or. 52, 176: ita praecurrit amicitia judicium, id. Lael. 17, 62: nec appetitus rationem praecurrant, id. Off. 1, 29, 102.—
   B In partic., to surpass, excel in any quality: aliquem, Q. Cic. Petit. Cons. 7, 28: aliquem nobilitate, Nep. Thras. 1, 3: aliquem judicio, Tac. Or. 22.—Hence, praecurrentĭa, ĭum, n. In rhetoric like antecedentia, things that go before, antecedents, Cic. de Or. 2, 39, 166: primordia rerum et quasi praecurrentia, id. Part. 2, 7.—* Part. perf.: praecursus, a, um, having preceded: rumore praecurso, Amm. 18, 2, 1.

Latin > French (Gaffiot 2016)

præcurrō,¹¹ currī et cŭcurrī, cursum, ĕre,
1 intr., courir devant, aller en avant promptement : Cæs. G. 6, 39, 1 ; C. 2, 34, 5 ; Liv. 40, 7, 7 || [fig.] précéder, devancer : Cic. Div. 1, 118 ; Cæs. C. 3, 80 || alicui Cic. de Or. 3, 230 ; Cat. 4, 19, l’emporter sur qqn, le surpasser
2 tr., précéder [pr. et fig.], devancer, prévenir : Cic. Læl. 62 ; Off. 1, 102 ; de Or. 2, 131 || surpasser, l’emporter sur : Q. Cic. Pet. 28 ; Nep. Thras. 1, 3 ; Tac. D. 22 || [fig.] quasi præcurrentia, ium, n., en qq. sorte les avant-coureurs = les antécédents [t. de rhét.] : Cic. de Or. 2, 166.

Latin > German (Georges)

prae-curro, cucurrī u. currī, cursum, ere, vorher-, vorauslaufen, -eilen, I) im allg.: A) eig.: abi, praecurre, Ter.: praecurrunt equites, Caes.: praec. per colles, Auct. b. Afr.: ante omnes, Caes.: ad alqm, Caes.: alqm, v. Vorreiter, Sen.: alqm equis albis, überflügeln, ausstechen, bildl. = übertreffen, Hor. sat. 1, 7, 8. – Partiz. subst., praecurrentia, ium, n., das Vorhergehende, Cic. de or. 2, 166 u. 170. – B) übtr.: 1) vorauseilen, eo iam fama praecurrerat de proelio Dyrrhachino, Caes. b. c. 3, 80, 2; vgl. Auct. b. Afr. 87, 2. – 2) der Zeit nach vorangehen, alqm aetate, Cic.: mit Dat., ut certis rebus certa signa praecurrerent, Cic.: m. bl. Acc., quo (ore) Appii interitum veridica Pythiae vaticinationis fides praecucurrit, Val. Max. – II) insbes., einen Vorsprung gewinnen, überholen, zuvorkommen, A) eig.: alqm celeritate, Caes.: alcis adventum, Plin. – B) bildl., der Eigenschaft nach jmdm. vorauseilen, den Vorrang abgewinnen, jmd. überflügeln, übertreffen, alqm nobilitate, Nep.: oratores suos iudicio (im Geschmack), Tac. dial.: alci studio, Cic.