Ask at the forum if you have an Ancient or Modern Greek query!

calumniator

From LSJ

Τὸ νικᾶν αὐτὸν αὑτὸν πασῶν νικῶν πρώτη τε καὶ ἀρίστη. Τὸ δὲ ἡττᾶσθαι αὐτὸν ὑφ' ἑαυτοῦ πάντων αἴσχιστόν τε ἅμα καὶ κάκιστον. → Τo conquer yourself is the first and best victory of all, while to be conquered by yourself is of all the most shameful as well as evil

Plato, Laws, 626e

English > Greek (Woodhouse)

Woodhouse page for calumniator - Opens in new window

substantive

Ar. and P. συκοφάντης, ὁ.

Latin > English

calumniator calumniatoris N M :: false accuser; pettifogger, chicaner; perverter of law; carping critic

Latin > English (Lewis & Short)

călumnĭātor: (kălumnĭātor; v. the foreg.), ōris, m. calumnior; mostly t. t.,
I a contriver of tricks or artifices, a pettifogger, a perverter of law, a chicaner (sometimes, perhaps, branded on the forehead with the letter K = calumniator; cf. Voss, Arist. 1, 17; Ernest. Clav. Cic. Ind. Leg. s. v. Remmia): si calvitur et moretur et frustratur. Inde et calumniatores appellati sunt, quia per fraudem et frustrationem alios vexarent litibus, Dig. 50, 16, 223: scriptum sequi calumniatoris esse: boni judicis, voluntatem scriptoris auctoritatemque defendere, Cic. Caecil. 23, 65: calumniatores apponere, id. Verr. 2, 1, 10, § 27: calumniatorem quaerere, id. ib. 2, 2, 8, § 22; 2, 2, 10, § 26: egens, id. Clu. 59, 163; id. Quint. 28, 87; Phaedr. 1, 17, 2; Mart. 11, 66, 1; Dig. 3, 2, 4, § 4; Suet. Rhet. 4.—
II Trop.: calumniator sui, one who is too anxious in regard to his work, over-scrupulous, Plin. 34, 8, 19, § 92; cf. calumnia, III. B., and calumnior, II. B. >

Latin > French (Gaffiot 2016)

calumnĭātŏr,¹³ ōris, m. (calumnior), chicaneur, celui qui fait un emploi abusif de la loi : dicemus calumniatoris esse officium verba et litteras sequi, neglegere voluntatem Her. 2, 14, nous dirons que c’est le fait d’un chicaneur que de s’attacher à la lettre et au texte, et de laisser de côté les intentions, cf. Cic. Cæc. 65 || faux accusateur : calumniatores ex sinu suo apposuit Cic. Verr. 2, 1, 27, il aposta de faux accusateurs tirés de son entourage intime || calumniator sui Plin. 34, 92, qui se cherche chicane à soi-même, critique trop sévère de soi-même. orth. kal-, v. Cic. Amer. 57.

Latin > German (Georges)

calumniātor, ōris, m. (calumnior), der Ränkeschmied, Rechtsverdreher, Schikaneur, trügerische Ankläger, aliquis c. atque improbus, Cic.: delator et c., Mart.: Epidius c., Suet.: calumniatorem apponere, Cic.: scriptum sequi calumniatoris esse; boni iudicis, voluntatem scriptoris auctoritatemque defendere, Cic.: litem sibi inferri aegerrime calumniator patitur, Sen. – Plur., Augustin. ep. 17, 4. – calumniator sui, der Künstler, der übertriebene Kritik gegen sich selbst übt, Plin. 34, 92.